-"Cât?"te-am intrebat.Tot ce ai putut tu să faci a fost să te uiţi mai ciudat ca niciodată.
-"Cât dai?"ţi-am adresat o intrebare la care ai mai mult de gândit.Nu o faci.
-"Cât dai pe el?"mintea ta avea aceeasi intrebare pe repeat: "care el?"
Mă enervez şi ţip.Oricum tu iubesti ţipătul meu.
-"Cât dai pe sufletul tău?ai spus că-l vinzi.Vreau să cumpăr."
Ai zâmbit ironic şi ai pus renumita întrebare la care ştii doar că nu pot raspunde:
- "de ce?"
Nu m-am gândit la întrebarea ta,ştiam că dacă mă vei vedea lăsând ochii în jos şi puţin îngândurată iţi voi da satisfacţie.
-"Pentru că ai spus că mi-l oferi"am răspuns rapit pentru a arăta că sunt sigură pe mine.Minciuni.
Ai început să râzi isteric.Doamne,prost mai eşti...ştii că mă enervezi când râzi aşa.
Ai întrebat din nou:
-"De ce?"
Şi atunci m-am gândit,dar oare de ce?nu am nevoie de sufletul tău.Nu am nevoie de tine şi de ceea ce numeşti tu iubire,nu am nevoie de "in fine"-le tău şi nici de visarea ta.
Dacă nu iţi aduci aminte,eu ţi-am prezentat cerul şi uşor mi l-ai furat.
-"Păstrează-l in stoc"am spus.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu